Prietenie

Ianuarie 11, 2010

Prietenii. Pe langa parinti, ei sunt cei care care ne sustin si care tin la noi; ei sunt cei care ne sar in ajutor cand ne este mai greu si se bucura pentru noi daca suntem fericiti. De aceea sunt si foarte rari. Sunt multi care confunda prietenii cu amicii asa ca nu-si dau seama de ce relatia cu ei s-a rupt pentru un nimic sau din cauza invidiei si a orgoliului. In clasa I, obisnuiam sa ii intreb pe unii copii ”Vrei sa fim prieteni?”. Daca ziceau da, in naivitatea mea de copil, spuneam tuturor ce prieten bun era acela. Insa dupa multe lovituri si dupa ce mi-am dat seama ca nu pot sa am incredere in oricine, am realizat ce inseamna cu adevarat un prieten. Asa o sa patim toti. Vom ajunge intr-un final sa nu avem decat doi sau trei prieteni adevarati pentru ca nu poti fi inconjurat de o multime de prieteni. Poti fi inconjurat de niste ”prieteni” care, atunci cand vei cadea in groapa, ei vor pleca si te vor lasa acolo. Cei care se vor trudi sa te scoata si o vor face, sunt cei care merita sa le spui prieteni. Insa daca cei care te scot iti cer ceva in schimb sau iti scot ochii cu asta….nu merita nimic. In final, nu pot sa spun decat ca este o binecuvantare sa nu fii singur si sa fii iubit. Insa te vei bucura de aceste lucruri daca le faci si tu la randul tau. Sper ca AlexJoey nu se va supara ca am scris un articol despre aceeasi tema ca si el. Insa asta cred eu. Pana data viitoare, tineti-va prietenii aproape. (pe cei adevarati).

A.

6 Răspunsuri to “Prietenie”

  1. dana said

    si nu uitati ca traim in romania si asta ne ocupa tot timpul ,vorba lui Badea

  2. laura mansonik said

    tineti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape;)ce …proverb tampit,dar asa e =))\m/misto si textul asta😀

  3. fatboyjoey said

    De ce sa ma supar?:) Eu inca ma bucur ca „te-am scos” la inveala, daca spui ca datorita mie ti-ai deschis blog, avand in vedere calitatea articolelor tale.
    Ai idei foarte bune, mai lucreaza la ele, pentru ca ai talent, si e pacat sa nu il folosesti. Nimeni nu s-a nascut invatat, dar te vad pe drumul cel bun pe tine.
    Mult succes in continuare.

  4. Omu' Rau said

    Nu-i tampit deloc, „dusmanii” iti pot fi cei mai puternici aliati in unele cazuri.

  5. ~ ... Nina ... ~ said

    .. Si eu intrebam copii ‘Vrei sa fim prieteni’ ..🙂

  6. Georgeta said

    Frumos articol! Oare cand ai devenit atat de matur? Tine-o tot asa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: